Atacantul Silviu Mureșan (foto în negru, 18 ani) participă în aceste zile în Antalya la primul stagiu de pregătire cu echipa mare. Puștiul a fost luat sub aripa protectoare de Adrian Olah, cu care împarte aceeași camera la Hotelul Vozage din Antalya și care i-a dat deja primele sfaturi. „Să fii serios până ajungi acolo sus, fără glume aiurea și altele, și să tragi la fiecare antrenament ca la un meci oficial„, l-a povățuit Olah pe Mureșan.
Tânărul puști a băgat la cap și nu face rabat de la efort în cantonament. „Vreau să îi demonstrez lui Falub că merit să prind lotul pentru retur. Am fost foarte bucuros când am aflat că fac parte din lotul pentru Antalya și vreau să trag de mine, să nu ratez șansa primită. Evident că am avut emoții la primele antrenamente, dar acum m-am obișnuit, cu ajutorul lui Olah, care îmi spune ce trebuie să fac ca să progresez. Îmi dă exemple din experiența sa de fotbalist„, a mărturisit Mureșan, care în tur a fost împrumutat la CS Zlatna, în Liga a III-a, echipă pentru care a marcat deja șapte goluri. „Să învețe de la cei mari”
Silviu Mureșan este doar unul dintre cei șapte puști luați de Falub în Antalya, de același noroc beneficiind și Fl. Ilie, Al. Giurgiu, N. Stanciu, Shuller, F. Himcinschi și Bretoiu, ultimi doi ajungând direct în Turcia, după ce au participat la o acțiune a lotului național Under-15 desfășurată la Izmir. O situație inedită, cu care șefii Unirii se laudă. „Nu știu dacă mai este vreo echipă în Antalya care să aibă atâțea juniori în lot. Sunt jucători tineri, talantați și sunt convins că vor avea multe de învățat de la cei mari„, a spus Marian Sarmeș, președintele C.A. al Unirii.
Modelul meu este Călin Cristea, jucător crescut de Unirea și care a devenit om de bază la echipa mare Silviu Mureșan, atacant Unirea Alba Iulia
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER